Trupa THE CASE va susține un concert în Timișoara alături de The Mono Jacks
Trupa THE CASE va susține un concert în Timișoara alături de The Mono Jacks
Trupa timișoreană de rock alternativ THE CASE va susține un nou concert în orașul de pe Bega, de această dată alături de formația The Mono Jacks, în cadrul festivalului District Sonor Soundscape.
Evenimentul ce va avea loc sâmbătă, pe data de 29 iulie, la Anturaj, se anunță un adevărat festin pentru fanii sonorităților alternative. Cu un playlist ce trece prin genuri precum garage sau grunge, THE CASE și-a obișnuit publicul cu prestații pline de energie și un show electrizant în care piesele cu riff-uri aspre se împletesc cu compoziții mai așezate cu direcții ceva mai profunde.
Recent, THE CASE a lansat primul material video filmat integral în concert, o producție de înaltă calitate care plasează performanța live a trupei într-o lumină ce poate lămuri orice dubiu.
Concertul integral poate fi urmărit la acest link:
Referitor la acest video, dar și la aparițiile live în general, THE CASE declarau într-un interviu realizat recent pentru site-ul renumitului post de radio Rock FM că:
„Ne dorim de fiecare dată să transmitem energia și bucuria noastră de a cânta cât mai multor oameni din public. Playlist-ul pe care îl cântăm momentan e destul de variat, ca mesaj al pieselor, fiind incluse și compoziții de pe primele albume, presărate printre piesele noi. Bucuria noastră cea mai mare este ca publicul să plece cu o stare generală de bine de la noi de la concert dar, totodată, să fie destul de intrigat încât să dorească să vină și la următorul.”
Aparițiile live propuse de formația THE CASE sunt adevărate doze de energie în care riff-urile alerte de chitară se întâlnesc cu elemente dreamy de synth și infuzii electro foarte melodice, într-un peisaj sonor electrizant.
Structura sonoră complexă ce tratează elemente cât se poate de diverse ca influență, de la garage rock și grunge-ul anilor 90, la electronica și synthpop, a atras atenția asupra lor. Un fapt, care, în cele din urmă, a transformat THE CASE în una dintre cele mai active trupe de rock din Timișoara, din punct de vedere concertistic.