Noi confirmări și premiere în line-up-ul ARTmania Festival 2020
- Fish, Port Noir și Testament fac parte din cel de-al doilea val de artiști confirmați
- Abonamentele sunt disponibile pe ro, blt.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventim.ro
Fish, Port Noir și Testament continuă seria confirmărilor la cea de-a 15-a ediție ARTmania Festival, care va avea loc în perioada 24-25 iulie 2020, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.
Legendă a rock-ului progresiv și fost solist al cunoscutei trupe Marillion, Fish (UK) va cânta în premieră în România, la ARTmania Festival, artistul alegând acest festival ca parte din turneul de promovare a celui din urmă album de studio din cariera sa.
Pe numele său real Derek William Dick, artistul de origine scoțiană a atras respectul industriei muzicale internaționale de-a lungul a aproape 40 de ani de carieră, ieșind în lumina reflectoarelor atât datorită timbrului vocal deosebit (descris, printre altele, drept o îmbinare între Roger Daltrey și Peter Gabriel), cât și a versurilor compuse, considerate drept „proză poetică”.
Datorită vocii distincte, talentului muzical și prezenței scenice deosebite, Fish a ajuns pe locul 37 în „Top cele mai bune voci rock” lansat de Planet Rock (în 2009) și pe locul 49 în „The 100 Greatest Frontmen”, top realizat de Classic Rock în 2004 (Classic Rock este o cunoscută revistă britanică ce face parte din același trust de presă cu publicațiile Metal Hammer și Prog).
Fish și-a consolidat notorietatea internațională ca vocal al binecunoscutei trupe de rock progresiv Marillion, împreună cu care a contribuit la dezvoltarea industriei muzicale din 1981 până în 1988. Acestei părți i se adaugă cariera solo, în cadrul căreia Fish a explorat mai multe arii artistice, de la rock, la folk sau la pop contemporan, călătorii artistice materializate în zece albume întâmpinate cu entuziasm de publicațiile de specialitate și de fanii genului progressive. De la materialul de debut, „Virgil in a Wilderness of Mirrors”, lansat în 1990, care a ajuns în primele locuri ale topurilor europene, discurile lansate de Fish au atras recenzii pozitive, provocând conversații sau discuții pasionate în rândul audiențelor.
Cel mai nou album, „Weltschmerz”, programat să apară în luna mai, va fi și ultimul capitol din călătoria muzicală a artistului, potrivit propriilor declarații. Pentru a încheia cercul, în turneul de promovare a acestui din urmă album de studio, Fish va cânta atât piese de pe primul său material solo, cât și piese de pe „Weltschmerz”. Fanilor prog li se pregătește o experiență muzicală specială la ARTmania festival.
Port Noir (SE), un “alt rock trio” suedez în continuă afirmare pe scena muzicală internațională vine la ARTmania Festival și pregătește un show care va energiza audiența cu un mix intedit de rock old school, asezonat cu inserții creative ale unor influențe progressive, hip hop sau R&B.
Apărut în 2011, ca proiect al Love Andersson (bas, voce), AW Wiberg (tobe) și Andreas Hollstrand (chitară, clape și backing vocals), Port Noir a atras rapid interesul comunității muzicale prin mixul fresh pe care îl propune, inspirat și de stilul abordărilor unor nume destul de diferite, precum Queens of the Stone Age, Daft Punk, Rage Against the Machine sau The Weeknd.
De la materialul de debut, „Puls” (2013), la „Any Way the Wind Carries” (2016) și până la cel mai recent, „The New Routine” (2019), trupa și-a continuat ascensiunea, ajungând în turneu alături de formații precum In Flames, Pain of Salvation sau Karnivool.
Testament (SUA), una dintre cele mai importante formații de thrash metal americane, sosește la Sibiu
Proiectul își începe povestea în 1982 în Berkeley, California, sub numele de „Legacy”, denumire care va fi folosită timp de trei ani și va rămâne, în final, doar ca titlu al primul album de studio. De-a lungul carierei de aproape 40 de ani, Testament și-a lăsat amprenta asupra a generații întregi de artiști, oferind în egală măsură o moștenire impresionantă: 12 albume de studio (al 13-lea urmând în acest an), patru albume live, cinci compilații, 12 single-uri și trei DVD-uri, ce însumează peste 14 milioane de discuri vândute în întreaga lume. Și au făcut acest lucru rămânând fideli crezului de a aduce la lumină stilul virulent, dur, în cea mai pură formă specifică abordărilor metal, fără compromisuri și fără a îndulci în vreun fel mesajul transmis.
Iar recunoașterea industriei muzicale internaționale nu a întârziat să apară, Testament câștigând „Best Album” la Metal Hammer Golden Gods Awards (2008) sau ajungând pe locul 12 în Billboard Top 200 din SUA pentru „Dark Roots of Earth”, care s-a vândut în 20.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare.
Cel mai recent episod din povestea Testament urmează să fie scris anul acesta, prin lansarea celui de-al 13-lea album de studio, „Titans Of Creation”. Albumul este conceput din dorința de a păstra rădăcinile tradiționale ale genului thrash metal și de a le îmbogăți cu ingrediente progressive, pentru a aduce audienței un mix complex și surprinzător. Ascultătorul va fi condus printr-o varietate de stări cu ajutorul fiecărei piese de pe noul disc, toate melodiile urmând firul roșu al oricărui proces de creație, proces urmat inevitabil de jumătatea sa eternă: distrugerea. Iar de varietatea de stări emoționale și de energia debordantă a concertelor live Testament se vor putea bucura pe deplin toți cei care vor fi parte din publicul ediției aniversare ARTmania.
Cele trei noi confirmări vor urca pe scena ARTmania Festival alături de seria de artiștilor deja anunțați: Amon Amarth, Clutch, Cult of Luna, My Dying Bride, Myrkur și The Vintage Caravan.
Abonamentele pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania pot fi achiziționate de pe artmaniafestival.ro, blt.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventim.ro. În prezent, mai sunt disponibile 500 de bucăți la preț special de 290 lei/ buc. După epuizarea acestora, o nouă etapă de pre-sale va începe, în cadrul căreia abonamentele individuale vor avea prețul de 320 lei/ buc.
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și
locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.