Heartbreak Cinema a lansat un nou single de pe viitorul EP
Heartbreak Cinema a lansat un nou single de pe viitorul EP
I KILL EVERYTHING I TOUCH este al doilea single de pe viitorul EP ‘Heartbreak Cinema’. Este o fuziune cinematică de muzică electronică, rock alternativ și muzică orchestrală, prezentând abilitățile sonore complete ale trupei.
Povestea din spatele ‘I KILL EVERYTHING I TOUCH’:
Este o piesă despre conflict interior și despre alegerile care nu sunt întotdeauna în controlul nostru deplin. Reprezintă un testament al dezacordului dintre gânduri și acțiuni, un apel disperat pentru înțelegere, precum și un avertisment subtil pentru victimele acestor intenții false.
Piesa prezintă o latură mai agresivă a vocii Mariei, care reușește să fie melodică în timp ce redă fidel sentimentul de revoltă. Producția și aranjamentul, realizate integral de către Radu, sunt de asemenea duse la următorul nivel, rezultatul fiind cea mai complexă piesă Heartbreak Cinema de până acum. Putem considera asta ca fiind un ‘magnum opus’ din discografia actuală a trupei.
Este al doilea single extras de pe viitorul EP eponim ‘Heartbreak Cinema’, care urmează să se lanseze spre sfârșitul anului acesta cu 6 piese noi. Toate piesele au fost scrise și înregistrate în podul casei părintești a lui Radu din Brașov, fiind singura soluție accesibilă la un sunet calitativ și fără reverberații pentru o trupă mică la început de drum.
Trei piese de pe acest EP se vor lansa alături de câte un music video, printr-un efort colaborativ cu studenți ai Universității de Arte Teatrale și Cinematografice „I.L. Caragiale” din București.
Puteți viziona videoclipul piesei ‘I KILL EVERYTHING I TOUCH’ mai jos.
Heartbreak Cinema lucrează deja la următoarea lansare, ultima înainte de EP, care va include o paletă eterogenă de stiluri, influențe și teme, toate într-un pachet produs independent și dictat de pasiune.
Biografia Heartbreak Cinema:
Heartbreak Cinema este o trupă de rock electronic, abordând o varietate de stiluri și infulențe diferite din Alternative, Metal și EDM. Compusă din solista Maria Teodora și compozitorul/producătorul Radu Bădilaș, rezultatul este rebel, impunător, plin de narativă și aspecte cinematice.
Proiectul a început în 2018 în dormitorul lui Radu, cu prima compilație de producții Heartbreak Cinema numită “A Collection of Clouds”, care a fost distribuită în grupul lui de prieteni pe 25 noiembrie, 2018. A inclus 4 piese, dintre care 3 au fost remasterizate și lansate oficial sub numele Test Footage EP, cu adiția unui remix al single-ului ‘Winter Sun’.
Al doilea EP Heartbreak Cinema s-a lansat pe 20 noiembrie 2020, intitulat “No More Fate and Destiny”. A fost produs în perioada 2019-2020 și prezintă plecarea din țară a lui Radu pentru studille de film, precum și renunțarea la acea carieră după scurt timp. EP-ul conține 4 piese originale, una dintre acestea fiind o colaborare cu artistul american Forsyth.
După încă câteva single-uri și colaborări, proiectul a evoluat într-o trupă atunci când Radu a realizat că muzica lui nu se potrivește în contextul unui concert live. A decis să își unească forțele cu Maria pentru a reinventa proiectul, cei doi scriind și dezvoltând împreună o versiune cu totul nouă a numelui Heartbreak Cinema, folosind o infuzie puternică de elemente rock.
Toate piesele Heartbreak Cinema sunt și astăzi scrise și produse integral in studio-ul de dormitor al lui Radu.
Heartbreak Cinema online: