Latest Album

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut rhoncus risus mauris, et commodo lectus hendrerit ac.

banner
RORY ROLLINS

Deathcore german la Rockstadt Extreme Fest 2019: WALKING DEAD ON BROADWAY

 

WALKING DEAD ON BROADWAY este noul nume confirmat pentru Rockstadt Extreme Fest 2019, care va avea loc între 1 – 4 august 2019, la bazele cetății Râșnov. 

Înființat în Leipzig în 2009, grupul deathcore și-a dedicat cariera muzicală unui credo îndrăzneț: căutarea neobosită a celor mai curajoase și înalte moduri de manifestare ale expresiei artistice, fără a face compromisuri, la fel cum Broadway-ul reprezintă simbolul calității în arta teatrală americană.    

Deși stau în principal sub semnul genului deathcore, lucrările Walking Dead On Broadway refuză să se încadreze într-un anumit stil prin îmbinarea tonalităților dure, a schimbărilor alerte de ritm ale genului deathcore cu rifuri complexe de death metal, toate unite într-o abordare modernă și fără compromis, care le va asigura o lungă carieră de succes, conform unuia de review-urile făcute trupei de cunoscuta publicație muzicală Loudersound.com 

Albumul de debut, „Welcome To Corpse Wonderland” (2012), a fost bine primit de critica de specialitate, asigurându-le la scurt timp prezența la unele dintre cele mai cunoscute festivaluri, precum: Wacken Open Air, With Full Force sau Summer Blast, și locul în turnee alături de nume importante, ca: Suicide Silence, Caliban, Eskimo Callboy sau Whitechapel. 

Cel de-al doilea album al WDOB, „Slaves”, apărut în 2016 sub Nuclear Blast/ Arising Empire, a continuat traseul muzical al trupei, presărat de sound-uri dure, ritmuri alerte și versuri ce exprimă angoasele și suferințele lumii în care trăim. Noul material a fost urmat de un turneu în Germania, Austria, Elveția și Franța și de intrarea în studio pentru începerea lucrului la cel de-al treilea album, „Dead Era”, menit să scoată la lumină scheleții ascunși în negura istoriei și să marcheze sfârșitul erei deathcore pentru formație.

La Rockstadt Extreme Fest 2019, Walking Dead On Broadway (GER) va urca pe scena de la poalele Cetății Râșnov, alături de: Katatonia (Suedia), Onslaught (Marea Britanie), Accept (Germania), Crystal Lake (Japonia), Sworn Enemy (SUA), Soilwork (Suedia), Dimmu Borgir (Norvegia), Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia), 1349 (Norvegia), Mortem (Norvegia), Bölzer (Elveția), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Unearth (SUA), Adept (Suedia), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda), OMEGA DIATRIBE (Ungaria) și ARCHAIC (Ungaria). Noi nume de pe scena muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 6: include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment. 

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov – terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019:

http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this