Concert KISS, Whitesnake si Powerwolf la Bucuresti!

Concert KISS, Whitesnake si Powerwolf la Bucuresti!

Concert KISS, Whitesnake si Powerwolf la Bucuresti!

Concert KISS, Whitesnake si Powerwolf la Bucuresti!După aproape trei ani de pauză, festivalul Rock The City va reveni în atenție anul viitor prin ediția cu numărul 11. Pe 16 iulie 2022, Rock The City vă prezintă două legende a muzicii rock – KISS și WHITESNAKE, ambele aflate în turneul lor de audio. Biletele se pun in vanzare pe 3 decembrie pe www.iabilet.ro si in reteaua iaBilet.

Prezența grupului KISS va fi o premieră pentru România și va fi ultima ocazie să-i vedeți live sub egida End Of The Road, ce va încheia o carieră de 49 de ani!

Biletele se vor pune în vânzare pe data de 3 decembrie 2021 prin rețeaua iabilet.ro.

Kiss și-a început activitatea în 1973 la New York, fiind considerat la scurt timp printre cele mai spectaculoase formații rock și, în același timp, trupa care a revoluționat conceptul de evenimente rock live. Kiss este una dintre cele mai bine vândute formații la nivel mondial, cu peste 100 de milioane de albume vândute. Mai mult, Kiss este clasat pe primul loc în rândul trupelor americane cu cele mai multe produse discografice placate cu discul de aur, 30 la număr. Dintre albumele lor, 13 au fost placate cu platină, iar trei dintre ele sunt de categorie multi-platinum. Pe 10 aprilie 2014, grupul Kiss a fost inclus în Rock And Roll Hall Of Fame.

Din punct de vedere live, Kiss a creat senzații încă din anii 70, fiind grupul care a făcut schimbări majore în conceptul scenic, în cel vizual și chiar dacă costurile erau extrem de ridicate, totul s-a compensat prin încasări de milioane în urma vânzării de tricouri personalizate, de tot felul de accesorii sub marca Kiss. Prin schimbarea deasă a conceptului vizual pe scenă, a stage set-ului și a modului de a oferi publicului mereu ceva nou, Kiss a fost întotdeauna un punct de atracție. Ca să nu mai punem la socoteală măștile și costumațiile exentrice, care au definit conceptul vizual Kiss și care a încântat generații de spectatori.

End Of The Road World Tour va fi ultima ocazie să-i vedeți la lucru pe Gene Simmons, Paul Stanley, Eric Singer și Tommy Thayer, pe scurt, Kiss, grup care a scris istorie în muzica rock și care a influențat generații de muzicieni atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere vizual. Pe 16 iulie veți auzi, în sfârșit, în România o listă lungă de hituri care au încântat generații de rockeri și nu vor lipsi I Was Made For Loving You, Detroit Rock City și Lick It Up printre altele.

Alături de Kiss, un alt nume important din istoria muzicii rock își va lua la revedere de la publicul român pe 16 iulie 2022 și este vorba despre WHITESNAKE, care își va încheia cariera live după o activitate de 44 de ani, totul sub numele sugestiv The Farewell Tour.

Whitesnake a pornit la drum în 1978 după ce David Coverdale își dovedise talentul în faimosul grup Deep Purple. Cu Whitesnake, David Coverdale a scris istorie în zona hard & heavy, vocea sa fiind considerată una dintre cele mai bune în domeniu. Prin cele 13 albume de studio, 9 discuri live și 9 produse video, Whitesnake a demonstrat că nu există nicio diferență între feelingul de studio și scenă, iar compoziții precum Here I Go Again, Still Of The Night și Is This Love au rămas valabile și-n zilele noastre și vor fi de auzit pentru ultima oară în România în variantă live în formula David Coverdale (voc), Tommy Aldridge (bat), Reb Beach (chit), Michele Luppi (key), Joel Hoekstra (chit) și noii veniți în grup, Dino Jelusick (key, voc) plus prima prezență feminină în rândul trupei, Tanya O’Callaghan la bass.

Pe lângă show-urile Kiss și Whitesnake, Rock The City vă propune o întâlnire și cu una dintre cele mai apreciate formații germane ale omentului, POWERWOLF. Și-a început activitatea în 2004 și de la an la an a reușit să câștige noi adepți atât prin produsele sale de bună factură în zona power metal, cât și prin prestațiile live, unde un punct de atracție este solistul vocal Attila Dorn.

În vara aceasta, Powerwolf ar fi trebuit să pornească în turneu pentru a prezenta publicului noul album de studio, Call Of The Wild, dar pandemia a oprit totul așa că în 2022 turneul va fi reluat, iar la Rock The City 2022 nemții vor putea să prezinte și publicului român noua sa creație, dar și mai vechile piese de rezistență precum Armata Strigoi, Army Of The Night sau Demons Are a Girl’s Best Friend printre altele.

Rock The City 2022 se va ține pe 16 iulie 2022 în parcarea A din complexul Romexpo, evenimentul fiind prezentat de către D&D East Entertainment și Marcel Avram.

Preț bilete:

Normal circle – 270 RON (preț promoțional 230 RON primele 2500 de bilete).
Golden circle – 440 RON (preț promoțional 350 RON primele 1000 bilete).
Diamond circle – 600 RON
Tribună VIP – 700 RON

După epuizarea biletelor promoționale la Normal (2500 de bilete) și Golden Circle (1000 bilete), prețul biletelor va fi 270 RON la Normal Circle și 440 RON la Golden circle.

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this