Alternosfera anunță numele noului album

Alternosfera anunță numele noului album

Alternosfera anunță numele noului album

Alternosfera anunță numele noului albumAlternosfera anunță numele noului album, „Steaguri fără culori”, o reflecție profundă asupra efectelor propagandei și manipulării

 Alternosfera vine din Republica Moldova, unde atât politicul, cât și oamenii, au greșit de-atâtea ori în alegerile pe care le-au făcut. Astăzi ne uităm către România și sperăm ca aceleași greșeli să nu fie repetate și aici.

Toți membrii trupei Alternosfera cunosc foarte bine ce înseamnă întunericul reprezentat de Est, motiv pentru care își încurajează întreaga comunitate să aleagă adevărul în defavoarea minciunii și a fricii, libertatea în fața supunerii și democrația în fața interferențelor obscure.

Muzica Alternosfera a izvorât întotdeauna din realitate. N-a fost și nici nu va fi indiferentă, iar cel de-al șaptelea material discografic reconfirmă asta.

„Inițial, ne doream să facem public numele noului album de ziua trupei, pe 13 decembrie, dar am simțit nevoia unui nou „statement”. Un artist e ceea ce vede. Indiferent din ce zona artistică vine, el trebuie să simtă dorința internă de a se expune, de a se exprima pe subiecte incomode, precum războiul sau propaganda. Misiunea artei contemporane este de a provoca sentimente punând întrebări”, consideră Marcel Bostan, solistul Alternosfera.

  „Steaguri fără culori” este numele celui de-al șaptelea album Alternosfera și aduce în prim plan modul în care manipularea, propaganda, minciuna și teama se îmbină, iar rezultatul este o puternică lovitură dată adevărului, care ajunge să se piardă asemenea culorilor dintr-un steag spălat.

Prin piesele de pe noul album, Alternosfera își reafirmă crezul artistic: muzica este o formă de rezistență, un apel la conștientizare și acțiune, pentru o lume democratică și liberă de influențe toxice.

„Conceptul noului album a început să prindă contur după șocul pandemiei și tot ce a urmat. Conflictul intern, dragostea, singurătatea, religia, războiul. Îmi doream un album mai personal. Spre finalul anului 2021 erau deja gata mai multe track-uri, printre care «Aritmii» și «Bonjour Madame».

 În vara lui 2021, deși politicul ne vorbea despre pace, era clar că urmează un război. Pe fondul tensiunilor tot mai accentuate între Rusia și Ucraina, am scris piesa «Imnuri de Război». Inițial, textul m-a speriat, pentru că ultimul lucru care mi-l doresc de la muzica Alternosfera este să incite la ură. Am decis să pun track-ul pe raft, de teamă să nu fim considerați paranoici. În februarie 2022, însă, a început nebunia războiului, iar piesa și-a consolidat mesajul. La un an de la invazia Rusiei în Ucraina, adânc afectați de tragedia ucraineană, am simțit nevoia să lansăm «Imnuri de Război», un statement anti-război”, povestește Marcel Bostan, lider Alternosfera, despre cum a apărut albumul „Steaguri fără culori”.

Evenimentul de lansare al noului album este programat pentru 8 februarie 2025, la Chișinău Arena, Chișinău. Alternosfera promite fanilor o seară incendiară, unde piesele de pe noul album se vor îmbina la perfecție cu piesele mai veche, care au consacrat trupa.

Turneul de lansare al albumului „Steaguri fără culori” va ajunge și în București, pe 21 februarie 2025, într-un concert la Arenele Romane. Turneul de lansare continuă în următoarele date:

  • 28 martie 2025,  Brașov;
  • 29 martie 2025, Cluj-Napoca;
  • 4 aprilie 2025,  Timișoara.

 Primele trei piese de pe noul album au fost deja lansate și sunt însoțite și de videoclipuri:

  • Bonjour Madame ->

  • Imnuri de Război ->

  • Aritmii ->

Bilete pentru concertele de lansare se găsesc exclusiv pe alternosfera.com

___

Alternosfera înseamnă: Marcel Bostan – voce, clape; Marin Nicoara – chitară; Sergiu Aladin – chitară; Dumitru Costin – bass.

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this