RO | EN
 
Rest In Peace GODZ OV WAR PRODUCTIONS Rest In Peace
 
EVENIMENTE

2017-09-20
Arch Enemy - Live in Bucuresti [Club Quantic]

 
 
2017-09-22
Kempes - Live in Bucuresti [Hard Rock Cafe]

 
 
2017-09-25
Bumblefoot - Live in Bucuresti [Club Fabrica]

 
 
2017-09-30
Asphyx - Live in Bucuresti [Club Fabrica]

 
 
2017-10-13
Old Grave Fest 2017 [Club Fabrica]

 
 
2017-10-21
Behind the Shadow Drops - Live in Bucuresti [Club Fabrica]

 
 
2017-10-24
Anathema - Live in Bucuresti [Arenele Romane]

 
 
2017-10-25
Tides of Nebula - Live in Bucuresti [Club Control]

 
 
2017-10-28
Trooper - Live in Bucuresti [Arenele Romane]

 
 
2017-11-03
Guest Metal Nights [Club Fabrica]

 
 
2017-11-15
Lacuna Coil - Live in Bucuresti [Club Quantic]

 
 
2017-11-17
Metal Gates Festival [Club Quantic]

 
 
2017-12-05
Solstafir - Live in Bucuresti [Club Quantic]

 
 
2017-12-15
Helloween - Live in Bucuresti [Pavilion Romexpo]

 
 
2017-12-17
Dio Returns [Arenele Romane]

 
 
2018-01-25
Kreator - Live in Bucuresti [Arenele Romane]

 
 
2018-05-12
Soundart Festival 2018 [tba]

 
 
2018-08-02
Rockstadt Extreme Fest 2018 [Teren Biatlon]

 
 
Old Grave Fest 2017
Locatie: [Club Fabrica] | Data: [2017-10-13] | Pret bilet: [115 ron] |
 
 

Old Grave Fest 2017

Update 2017-08-24

URN ii vor inlocui pe Atomkraft la Old Grave Fest 2017

O veste proasta astazi. ATOMKRAFT sunt nevoiti sa isi anuleze aparitia in acest an, din cauza unor circumstante neprevazute. Iata  mesajul trupei pentru publicul OGF:

"Din cauza lansarii noului album  Venom Inc si a concertelor programate, a avut loc o suprapunere, iar chitaristul este de asemenea in imposibilitatea de a calatori in aceasta perioada. Ne cerem scuze si regretam foarte mult, dar situatia este dincolo de controlul nostru asa ca vom reprograma cat de repede se va putea si ne vom vedea curand."

Ca intotdeauna, vom face ce ne sta in puteri pentru a face sa se intample acest show cu alta ocazie.

Din fericire, nu toate vestile sunt proaste, pentru ca pozitia respectiva a ajuns rapid la nimeni altcineva decat URN . Un pic de istorie:

Canada 1989, iese primul demo Blasphemy, iar un un continent si un ocean mai la dreapta, in Finlanda, se infiinteaza Beherit, constituind astfel baza familiei anti-traditionale in care se va naste monstruosul bestial war black metal. 1994. 5 ani mai tarziu, in Australia, dupa ce a puiat ca sobolanii ciumei negre, monstrul bestial vomita unul dintre cele mai aprige comandouri ale metalului blasfemic: Destroyer 666. Doua oceane si un continent mai la dreapta, acelasi an, in Finlanda, ia nastere trupa Urn. Coincidenta? Eu cred ca nu! E ceva necurat in felul fidel in care Finlanda raspunde la propagarea metalului blasfemic, cel putin in cazul trupelor cu descendenta war metal.

2017. Revenind dupa o absenta de noua ani, URN nu pierde vremea si scoate la iveala al patrulea si cel mai bun album din cariera: The Burning, produs cu care finlandezii vor fi prezenti si pe scena Old Grave Fest in aceasta toamna, propunandu-si sa ne demonstreze ca in vremurile in care traim, 666 Megatone de furie blackened thrash metal pot si concentrate intr-o lopata de materie superioara. The Burning contine tot complexul necesar de vitamine, in caz ca doctorul ti-a recomandat URN, acum si cu minerale: avem aceleasi riffuri speed imposibil de ratat, de pe 666 Megatons, aceleasi insertii heavy de pe Dawn of Devastation, aceleasi cadenta si frenezie ca pe Soul Destroyer, insa diavolul sta in detalii! Totul e invaluit intr-o atmosfera ampla, solourile sunt plansul fecioarelor din iad iar soundul general superior al albumului reuseste sa imbrace perfect un produs care combina ideal riffurile blackened thrashului cu emfaza epic heavy metalului si desele insertii de blasturi specifice war metalului (de care baietii bine fac ca nu se dezic!). Pacat ca nu poti fi in acelasi timp si la concert, in Fabrica, si afara, sa vezi cum ploua cu ingeri in flacari!

 

https://www.facebook.com/Urnofficial/

 

Programul pe zile si detalii despre biletele de o zi, in curand!

 

Update 2017-04-10

Wolfbrigade si Execration la Old Grave Fest VI

A trecut ceva vreme de cand metalul si punkul au inceput sa colectioneze puncte comune si, lasand la o parte fenomenele Motorhead si Discharge care inca bantuie subsolurile ambelor genuri, incepand cu anii 80, cu greu mai poti spune care din ele a avut o mai mare influenta asupra celuilalt. Nicaieri in spectrul musical extrem, insa, fie el metal sau hibrid de punk, incuscrirea nu e atat de evidenta ca in cazul d-beat crust, iar Wolfbrigade, cel de-al doilea headliner al Old Grave Fest 2017 e aici sa ne incurce si mai tare.

Infiintata in 1995 cu numele de Wolfpack, trupa isi schimba numele din motive ideologice in Wolfbrigade in preajma anului 1998, si are la activ 8 albume de studio plus un al 9lea pe teava si care se anunta demolator. In mod cert, stilul abordat de trupa e un fel de definitie a d-beat crustului, dar, ca si in cazul Disfear sau Martyrdod, influentele metal sunt atat de puternice incat ii fac pe multi sa mustaceasca, si aici nu vorbim de piese gen Catch 22 unde parca il vezi pe Lemmy salutandu-te cu mana la palarie ci de Hurricane Veins care iti ridica deatherul de pe scaun sau, cum e cazul singurei piese scurse pana acum de pe noul album - Warsaw Speedwolf, care iti va trimite toti thrasherii sa dea ture de sala.
Asadar, va asteptam in octombrie sa discutam temeinic la o bere care e treaba cu metalul si cu punkul, dar sa fie mai devreme, pentru ca la sfarsitul serii pe scena se vor urca Wolfbrigade si lucrurile se vor amesteca din nou, speram noi, spre satisfactie tuturor speciilor prezente in sala Claudiu Petre a clubului Fabrica.

Cei care ne cunosc stiu ca incercam sa ne respectam promisiunile si acest lucru se pare ca e valabil si pentru Execration, trupa care a fost nevoita sa isi anuleze aparitia la Old Grave Fest 2016 dar a facut toate eforturile pentru a se revansa, si iata ca acum isi regasesc locul de cinste pe afisul OGF 2017.
Ce ar mai fi de spus despre Execration? Trei albume excelente de death metal Syndicate of Lethargy (2008), Odes of the Occult (2011) si Morbid Dimensions (2014), ultimul castigand premiul Spellemann, echivantul norvegian al unui Grammy, ne prezinta o abordare unica si in continua evolutie a genului. Faptul ca un nou album e pe drum nu ne poate face decat sa ne intrebam ce cotloane ascunse ale death metalului vor mai decoperi norvegienii, si cel mai bun loc pentru a afla asta este fara indoiala OGF 2016!

Old Grave Fest VI, 13-14 Octombrie 2017, Club Fabrica, Bucuresti, Romania. Abonamente la pret de 130 lei se gasesc la http://www.rtmc.ro/old-grave-fest-2017/tickets/, pe platforma www.iabilet.ro, in Private Hell Bar (Strada Soarelui 5, Bucuresti), la Titus Constantinescu (tel. 0722814991) sau direct de la membrii RTMC.

Lineup:

NECROPHOBIC (Suedia), WOLFBRIGADE (Suedia), GEHENNAH (Suedia), ATOMKRAFT (Regatul Unit), EMBRACE OF THORNS (Grecia), UNDERGANG (Danemarca), EXECRATION (Norvegia), ANGEL OF DAMNATION (Germania), BLACKEVIL (Germania), EXTIRPATION (Italia), SARINVOMIT (Turcia), KROSSBURST (Italia /Norvegia), HELLRIPPER (Regatul Unit). Mai multe in curand!

 

 

Update 2017-03-03

Double shot de metal traditional la OGF 2017: Atomkraft si Angel Of Damnation!

Avem deosebita placere de a va prezenta un nume de legenda din cadrul celebrului curent New Wave Of British Heavy Metal: Atomkraft. Este, din cate stim, pentru prima oara cand o trupa din undergroundul Big Bangului creativ numit NWOBHM vine sa cante in Romania, prilej pentru noi de a incerca o scurta prezentare a acestui curent.

Marea Britanie, sfarsit de ani '70 - inceput de ani '80. O efervescenta uimitoare cuprinde undergroundul muzical britanic, unde literalmente sute de trupe tinere incep sa roiasca pe fundatiile heavy metalului sapate cu cativa ani inainte de pionieri ca Black Sabbath, Thin Lizzy sau Judas Priest, si sa cladeasca pe ele un stil propriu, viu si imbibat de nebunia varstei, cu influente cand punk, cand doom, cand hard rock, prog rock sau rock'n'roll, toate subsumate riffului si atitudinii heavy metal, subgen pe care il cunoastem azi drept New Wave Of British Heavy Metal, si care ulterior va influenta direct aparitia thrash metalului si, indirect, a celorlalte genuri de metal extrem. Cateva trupe (Iron Maiden, Def Leppard, Venom, Saxon) gusta pana la urma succesul mainstream, abandonand insa in timp si cele mai multe elemente de NWOBHM din muzica lor. Alte cateva (Raven, Demon, Girlschool, Blitzkrieg etc) continua mai bine de trei decade in underground.

Cele mai multe insa (Diamond Head, Angel Witch, Satan, Pagan Altar, Hell, Cloven Hoof, Quartz etc) dispar dupa o vreme, unele din ele reinviind abia in anii 2000, cand curentul cunoaste o recrudescenta. Printre acestea, Atomkraft. Fondati de una din cele mai cunoscute si pitoresti figuri ale undergroundului englezesc, Tony „The Demolition Man" Dolan (M-pire Of Evil, Venom Inc.), Atomkraft lanseaza albumul "Future Warriors" in 1985. Situat in zona mai aspra si mai primara a curentului (des comparat cu primele Venom), pe alocuri tinzand spre speed metal, "Future Warriors" este considerat si acum unul din cele mai valoroase albume NWOBHM, un pachet compact de metal total, cum se autodescrie chiar trupa in celebrul imn „Total Metal". Dupa inca 2 EPuri care inclina mai mult spre speed/thrash, Queen of Death (1986, fara Dolan) si Conductors of Noize (1987, cu Dolan revenit la bas si cu Ian Swift din Avenger la voce), Atomkraft se opresc in 1988, in urma recrutarii lui Dolan de catre Venom. Resuscitati in 2005 si condusi de acelasi inepuizabil Demolition Man, Atomkraft promit un recital de heavy metal energic si intens, fara inflorituri si fara compromisuri, pe cea mai potrivita scena romaneasca pentru asa ceva, cea a Old Grave Fest.

Cel mai promitator nou exponent al doom-ului german, daca nu chiar al celui continental, Angel Of Damnation au debutat in 2004 cu un EP autointitulat, urmat in 2011 de excelentul album Carnal Philosophy. Fortand continuu si nonsalant granita subtila dintre doomul epic si cel traditional, Angel Of Damnation se inscriu decisi in marea traditie a doom-ului european, tratand cu evident respect influentele primordiale ale Black Sabbath, intr-o imbinare sintetica cu cele ulterioare ale unor Count Raven sau Dawn of Winter. Iar pedigree-ul metalic al unor membri ca vocalul Doomcult Messiah (Dawn of Winter, Sacred Steel, Battleroar) sau chitaristul Avenger (Front Beast, Black Priest of Satan, Nocturnal - cu acestia din urma unii dintre voi l-ati vazut pe scena OGF 2013) este o garantie suplimentara ca Angel Of Damnation va fi printre highlight-urile editiei 2017.

Old Grave Fest VI, 13-14 Octombrie 2017, Club Fabrica, Bucuresti, Romania. Abonamente la pret de 115 lei se gasesc la http://www.rtmc.ro/old-grave-fest-2017/tickets/, pe platforma www.iabilet.ro sau direct de la membrii RTMC.

Lineup:
NECROPHOBIC (Suedia), GEHENNAH (Suedia), ATOMKRAFT (Regatul Unit), EMBRACE OF THORNS (Grecia), UNDERGANG (Danemarca), ANGEL OF DAMNATION (Germania), EXTIRPATION (Italia), BLACKEVIL (Germania), SARINVOMIT (Turcia), KROSSBURST (Italia /Norvegia), HELLRIPPER (Regatul Unit). Mai multe in curand!

 

https://www.facebook.com/Atomkraft-79945302780/


 

https://www.facebook.com/angelofdamnation


 

Update 2017-01-27

UNDERGANG, BLACKEVIL si HELLRIPPER adaugate in lineupul OGF 2017

Tarandu-se afara direct din canalizarea Kill-Town, Danemarca, UNDERGANG canta un death metal grotesc-regurgitator. Nascuti dintr-un cosciug in 2008, prin inregistrarile de pana acum si prin neobositele aparitii live, danezii au depasit constant limitele si au impins granitele sound-ului lor brutal, monstruos si zdrobitor. In 2015 au lansat uluitorul LP "Døden Læger Alle Sår", dupa care au concertat extensiv in Statele Unite si Europa. Acum, UNDERGANG va infecta in premiera scena Old Grave Fest cu death metalul lor extrem de greu, de moda veche si inconfundabil de dezgustator, in timp ce aerul din club va fi inecat de o putoare umeda intunecata, iar matele voastre se vor topi intr-o mazga. Aduceti-va pungile de vomitat si pasiti in mlastina sinistra a putrefactiei!

E momentul sa prezentam si prima contributie germana (nu va fi si ultima, totusi) la lineupul nostru din 2017, sub forma tinerei sperante BLACKEVIL, din Bavaria. In general inclusi in marea miscare de revenire blackened thrash, BLACKEVIL isi condimenteaza muzica cu suficiente parti de speed teutonic batranesc (gen primele Helloween/Rage) si armonii clasice Iron Maiden cat sa garantam ca tot publicul din Fabrica va fi cu pumnii in aer, in plina glorie heavy metal. Nu trebuie sa ne credeti pe cuvant, mai bine ascultati EPul lor "Hail the cult".

Un alt tanar talent vine din Scotia si, din cate putem auzi, daca Motörhead ar fi fost interesati vreodata sa cante niste black/thrash hotarat, probabil rezultatul ar fi fost ceva similar cu ce face HELLRIPPER. Si, daca pleiada de splituri si EPuri puse pe piata in 2015 reprezinta un indiciu, atunci albumul de debut, programat in prima parte a lui 2017, s-ar putea foarte bine sa-i consfinteasca pe HELLRIPPER drept o forta de temut, atat in interiorul cat si in exteriorul scenei britanice.

Old Grave Fest VI, 13-14 Octombrie 2017, Club Fabrica, Bucuresti, Romania. Abonamente la pret de 115 lei se gasesc la http://www.rtmc.ro/old-grave-fest-2017/tickets/, pe platforma www.iabilet.ro sau direct de la membrii RTMC.

Lineup:
NECROPHOBIC (Suedia), GEHENNAH (Suedia), EMBRACE OF THORNS (Grecia), UNDERGANG (Danemarca), EXTIRPATION (Italia), BLACKEVIL (Germania), SARINVOMIT (Turcia), KROSSBURST (Italia /Norvegia), HELLRIPPER (Regatul Unit). Mai multe in curand!

 

Update 2016-12-12

Gehennah, Embrace of Thorns si Extirpation la Old Grave Fest 2017

A devenit un lucru obisnuit in ultima vreme sa gasesti cele mai interesante lucruri prin ungherele intunecate ale internetului, lucru pe care il putem spune si despre urmatoarea trupa confirmata pentru Old Grave Fest 2017, cu mica mentiune ca la ei e vorba despre colturile intunecate ale strazii. Pandind trotuarul dintr-un gang tenebros si pasand o sticla de whisky in timp ce reazema peretele cu umarul, stau cei 4 motani vagabonzi care ii mananca lui Tom mancarea, ii devasteaza casa, ii fura gagica si ii distrug viata. Te-ai astepta ca pe gecile thrasherilor de la Gehennah (pentru cine nu s-a prins inca despre cine e vorba) sa gasesti scris mare DISCO NEVER ROCK FOREVER, dar in lumea lor Disco-ul nu exista asa ca scrie doar Hardrocker, albumul de debut din 1995, an in care lumea s-a pricopsit cu aceasta gasca de nebuni. Inca de la infiintare, suedezii s-au prezentat ca o panoplie ambulanta a lucrurilor metal care ii deranjeaza pe cei din jur, cariera lor devenind in scurt timp, cu ajutorul unor albume ca King of the Sidewalk si Decibel Rebel, un vartej de tepi, centuri de gloante, drujbe, injuraturi, cizme de cowboy si un sound descins direct din vremurile de aur ale Venom si Motorhead, totul legat la un loc de acel lucru care te face sa adaugi si un blackened, acolo, langa thrash metal. Dupa o pauza de aproape 10 ani, Gehennah revine in 2016 cu un album pe care multi il identifica drept cel mai bun din cariera, intitulat direct Too Loud to Live, Too Drunk to Die si care e fix ce scrie pe ambalaj, urmand ca in toamna anului 2017 sa ia in primire si gangul de acces al clubului fabrica din Bucuresti. Asadar, nu-ti lua ceas, tine-ti banii ascunsi bine si daca, in drum catre concert, o voce venind din dreptul unor ochi te intreaba ce faci, sa ai un six pack de bere la indemana.

https://www.facebook.com/gehennah.metal/

http://www.metalblade.com/gehennah/

Embrace of Thorns ne duce intr-o zona cu totul diferita, dar la fel de fertila, a peisajului metalului extrem. Inca din 1999, elenii si-au propus sa exploreze granita dintre death si black metal, sa foloseasca cele mai intunecate abordari ale genurilor mentionate pentru a isi fauri o identitate unica, dar nu lipsita de varietate. Ar fi o greseala sa catalogam debutul ...for I See Death in Their Eyes... (2007) ca simplist, doar pentru ca isi trage seva din cele mai bestiale forme de... bestial black/death metal ale inceputului anilor '90, totusi, odata cu trecerea timpului, muzica Embrace of Thorns capata noi dimensiuni. Al doilea full-length, Atonement Ritual (2009), musca o felie zdravana din death metalul new-yorkez cu tot cu alunecarile in death/doom, Praying for Absolution (2011) pastreaza scheletul coteste adesea spre black metal, iar ultimul album de pana acum, Darkness Impenetrable (2014), este si cel mai complex. Urmand aceasta linie evolutiva, nu ne putem astepta la altceva decat la lucruri foarte bune de la Embrace of Thorns, atat in studio cat si, in premiera in Romania, live la Old Grave Fest 2017.

https://www.facebook.com/EmbraceOfThorns/

https://embracethorns.bandcamp.com/

Revenind pe afisul Old Grave Fest dupa 3 ani si inca un album turbat - Wings of Decadence (2015), urmatoarea trupa a editiei cu numarul 6 este comandoul Italian de thrash/death/black, Extirpation - ruda tinuta legata in beci si hranita o data pe saptamana cu carne cruda a deja anuntatei Krossburst, intre cele doua existand o frumoasa si productiva relatie aflata undeva la granite comuna dintre incest si gangbang, dupa cum ne sugereaza subtil cei doi membri comuni dar si abordarea similara a doua directii musicale relativ diferite.

https://www.facebook.com/extirpationband/

http://extirpation.bandcamp.com/

Avem deci, pana acum, urmatoarele formatii confirmate pentru Old Grave Fest 2017, care va avea loc pe 13-14 octombrie 2017 in club fabrica, Bucuresti: Necrophobic (Suedia), Gehennah (Suedia), Embrace of Thorns (Grecia), Extirpation (Italia), Sarinvomit (Turcia) si Krossburst (Italia/Norvegia). Un numar limitat de 50 de abonamente pentru doua zile, la pretul de 115 lei/ 26 eur, se gasesc la adresa http://www.rtmc.ro/old-grave-fest-2017/tickets/ , pe www.iabilet.ro sau la membrii Romanian Thrash Metal Club.

 

Update 2016-10-28

Primele confirmari la Old Grave Fest 2017

Pastrand traditia celui de al doilea week end al lunii, editia cu numarul 6 a Old Grave Fest se va desfasura incepand cu un parca ales vineri 13, mai exact in datele de 13 si 14 octombrie 2017, in Club Fabrica din Bucuresti.

Astfel, pentru a intra in ton cu numerologia impusa de astre, noi, cei din Romanian Thrash Metal Club, va propunem un commando de 3 trupe alese pe spranceana pentru a deschide oficial posterul evenimentului nostru anual.

Primul headliner al editiei in curs se prezinta in dubla premiera in Romania, atat ca aparitie in sine cat si ca reprezentant al unei familii foarte exclusiviste de trupe pe al carei blazon se gaseste inca de la mijlocul anilor 90 alaturi  de Dissection si Unanimated. Continuator  al unei linii de sange ce se intinde pana la inceputurile heavy metalului si care se remarca prin abilitatea foarte rara de a transforma melodicul in instrument al raului, profetul celei de a 3a intoarceri a antichristului si heraldul stingerii vietii pe pamant sunt doar cateva din felurile in care poate fi descris cvartetul suedez Necrophobic. Un grup cu semnatura deja unica in metal, cu un stil dens si compact, usor de definit ca un aliaj incasabil de thrash, death si  black metal, Necrophobic isi prezinta pentru prima oara in Romania metalul taios, melodios si insidios si care cu tot cu aportul deselor insertii acustice sau lirice ramane un produs ce nu poate fi numit altfel decat feroce, agresiv, malevolent dar si elegant. 

http://www.necrophobic.net/

https://www.facebook.com/necrophobic.official

Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, alaturi de Necrophobic, pe poster se catara inca doua entitati malefice: Krossburst, un combo italonorvegian care se recomanda nici mai mult nici mai putin decat ca abordand un desperate speed metal si care ne promite in scurt timp aparitia unui mult asteptat prim full length dupa un demo de debut care i-a trimis direct in topurile lui Fenriz, si Sarinvomit, tancul blackened thrash metal cu coarne de tap din Turcia, grup avand o curioasa abilitate de a imbina perfect chimia si blasfemia. 

https://krossburst.bandcamp.com/

https://www.facebook.com/krossburst

https://sarinvomit.bandcamp.com/

https://www.facebook.com/sarinvomit

Cu promisiunile ca nu va ramane nici singura surpriza pe posterul nostru si nu ne vom limita la paleta stilistica actuala, noi va uram o toamna lunga si bogata, pana la urmatorul anunt!

In curand, informatii despre bilete.

 

 
 
 


Copyright @2009 BloodBath Inc.

Reproducerea oricarui material se va face cu mentionarea sursei